Nu știu dacă scrie pe undeva care-i mitologia dansului popular „Călușul”. Sincer, mi-e lene să caut, să văd. Mai ales că-mi vine greu să cred că spune cineva pe bune ce – și cum. De aceea m-am hotărît să vi-o spun chiar eu. Personajul central este Mutul care, în fapt, în ultimul timp, nu prea mai apare. Au rămas numai dansatorii. A naibii chestie, să dispară fix personajul principal, ca-n baltagul așa. Acest mut este un personaj de mitologie, unul care a fost pe lumea cealaltă. Să vă zic istoria lui.
Se pare că la început Mutu’ a fost un om normal, dar cu o curiozitate și sete de cercetare și de aflat adevăruri excesive. Printr-un noroc nestăpînit, tot săpînd în misterele vieții, într-un moment în care zeii n-au fost pe fază să-l împiedice să facă asta, el ajunge pe lumea cealaltă, părăsind cu totul lumea omenească. Ajuns acolo el pricepe totul despre cum funcționează universul și viața și toate misterele îi sunt dezlegate. Însă, pentru a-l pedepsi că a comis fărădelegea băgării-nasului-în-oala-altuia sau, ca să nu ironizez cu orice preț, pentru că a încălcat legea firii din setea lui de cunoaștere, zeii au decis să-i pecetluiască gura și să-l trimită înapoi între oameni. Decizie firească, pot spune eu, fiindcă ce este mister, trebuie să rămînă mister, iar dacă toți ar fi aflat din gura zănatecului răspunsurile la toate întrebările făcute să nu aibă răspuns, ce-ar fi ieșit? De aceea zeii l-au trimis înapoi între oameni și i-au pecetluit vorbirea. Totodată arătau prin asta, omenirii, că oricine încearcă să umble unde nu-i fierbe oala, va fi pedepsit.
Însă oamenii nu știu intenția zeilor. Ei cred că omul a luat-o razna și, pentru că a vorbit de rău zeii, a fost pedepsit cu muțenia. Fiindcă, odată ajuns pe pămînt, zănatecul a vrut să împărtășească – însuflețit – celorlalți tot ceea ce aflase. Și, frustrat de neputința de a vorbi, apăsat de greutatea cunoașterii adevărului lumii și chinuit de batjocora oamenilor ce rîd de manifestările sale exagerate – care încearcă să le transmită secretele toate, într-un acces de patos – ajunge să o ia într-adevăr razna.
În totală opoziție fatidică, tinerii satului, care în primăvară își împlinesc prima tinerețe și-și serbează vitalitatea, lăudînd – inocenți, virili și ignoranți – viața ce le stă în față, dansează pentru a impresiona fetele și a-și arăta puterile.
Ce să zic, pentru mine povestea are o rezonanță aparte, de fiecare dată. Sper că are și pentru voi.
Numai bine!
Adici
